Contractul de donatie

Din perspectiva filosofica, conceptul de „proprietate” se afla intr-o stransa legatura cu ideea de personalitate umana, fiind considerat o constanta, o permanenta legata de om, ceea ce, in mod evident si inevitabil, conduce la concluzia perpetuitatii. Dintr-o perspectiva in care dreptul de proprietate putea fi considerat liantul principalelor institutii de drept civil, asa cum s-a observat in doctrina, intregul Cod civil francez, precum si Codul civil roman din 1864 au fost consacrate, direct sau indirect, exercitarii dreptului de proprietate.
Prin urmare, bunurile sunt privite ca „proprietati”, drepturile sunt toate drepturi de proprietate si, totodata, proprietatea apare ca element constitutiv al persoanei, dupa cum, in egala masura, determina in mod esential relatiile acesteia cu tertii. Institutia mostenirii a fost si ramane un corolar al dreptului de proprietate, iar legatura pe care donatia, desi este un contract, o are cu materia succesiunilor a determinat reglementarea sa in contextul mai larg al liberalitatilor, ceea ce face nu doar posibila, ci chiar necesara evidentierea „fondului comun” al acestora si subliniaza importanta aspectelor care le apropie, prin comparatie cu acelea care le diferentiaza, atat intre ele, cat mai ales fata de actele cu titlu oneros.