Canonul si vocile uitate

Canonul si vocile uitate. Secvente dintr-o tipologie a gandirii politice romanesti Alaturi de vocile din trecut cu care dialogam de obicei, ajung uneori pana la noi ecourile unor voci uitate.
Daca le ascultam atent, ele se pot dovedi mai actuale decat cele a caror autoritate s-a impus peste timp. Atunci cand deslusim astfel semnificatii majore multa vreme ignorate, trebuie sa purcedem la revizuirea interpretarilor canonice ale istoriei culturale pentru a insera noile descoperiri in mediul dezbaterii prezente.
Operatiunea de recuperare atrage dupa sine nevoia reconfigurarii ierarhiilor. Figurile canonizate sunt reproportionate prin raportare la mesajele inedite degajate din pledoarii ale vechilor marginali revelati ca excentrici vizionari.
Daca miza relecturilor de acest fel este orientarea ideologica in mai mare masura decat atunci cand primeaza obiectivul de a educa preferinte estetice, se impune ca implicatiile lor sa fie amplu diseminate in defavoarea discursurilor dominante, in sensul elaborarii unui nou canon. Literatura poate functiona confortabil in paradigma „segmentelor de public”.
Gandirea politica nu poate abandona telul audientei maxime fara a-si trada menirea. Metodologia revalorificarii vocilor uitate prin opozitie fata de canon revendica relevanta stringenta a „operatiunilor de salvare” menite sa aduca in actualitate vocile ignorate in mod constant de tendintele canonizarii.
Ele tintesc figuri marginalizate in virtutea situarii lor in afara partidelor, gruparilor si tendintelor dominante ale perioadelor respective. Vechile atitudini excentrice devenite astfel audibile si inteligibile contribuie la mai profunda inradacinare a crezurilor democratice in orizontul epocii noastre prin atestarea faptului ca „au putut fi macar gandite” in circumstante atat de adverse.
In contextul romanesc al primei jumatati a secolului XX de care se ocupa Canonul si vocile uitate, acum in a doua editie, conditia marginalitatii poarta marca distinctiva a disfunctiilor sociale descrise chiar de actorii epocii. Ea rezulta din promovarea unor viziuni critice si reformatoare nu doar neimpartasite de scolile de gandire cu audienta si asociate in diferite grade cu fortele politice ale momentului, dar si animate de intentia remedierii radicale a unor neajunsuri considerate de mai toata lumea ca firesti in circumstantele date.