Elegii de campie

Hotarat lucru, Aurel Stefan Alexandrescu scrie la fel de frumos cum deseneaza. Lucrul acesta este cu atat mai remarcabil cu cat ca grafician s-a consacrat demult, sub pseudonimul Alex, inclusiv in strainatate, unde a fost invitat de mai multe ori vreme ce abia acum, la deplina sa maturitate artistica, iese in lume cu primul volum de versuri.
Un volum care imbina in mod fericit arta plastica si cea poetica, fiecare poem fiind insotit de un desen care ii este dedicat, care rimeaza cu el, demers care s-ar putea sa fie o premiera absoluta, cel putin in situatia in care si grafica si versurile sunt create de acelasi artist. Daca ar fi sa caut un epitet, unul singur, care sa defineasca desenele lui Alex din acest volum, cuvantul ar fi suave.
Sunt tuse grafice suave, care te fac sa te relaxezi si sa visezi. Sa visezi tocmai la versurile alaturate, care vorbesc, toate, pe tonuri diferite, despre relatia romanilor cu pamantul lor si cu natura inconjuratoare.
Aurel Stefan Alexandrescu – un om de o modestie, o cumintenie si o discretie exasperante – asumat astfel un risc enorm, caci lirismul de tip „Codru-i frate cu romanul” parea demult epuizat, depasit, anacronic intr-o lume literara in care poezia e sora cu psihanaliza… Poetul a facut un pariu cu sine, cu poezia, cu viitorii sai cititori – si eu zic ca a castigat.
Da, se mai poate scrie emotionant, simplu acelasi timp profund, despre campie, despre spice, despre ape curg atoare, dupa ce poezia patriotarda ante-decembrista parea sa fi compromis definitiv domeniul. Poeziile lui Aurel Stefan Alexandrescu merg drept la inima, pentru ca tasnesc drept din inima.
Sunt scurte, rotunde, melodioase si in multe locuri de-a dreptul memorabile. Neam de grau, fantani de maci, caii de placere, caii de urat, caii de iarba, grei de iubiri ca de fantani uitate, incepe transilvania, boala de vocale, viata ca un semn de carte ramane-n varste de hartie, doar un perete de sfiala mai desparte aceasta viata de aceasta moarte, rana de oglinzi, rauri mari de bruma agonizand livezi – sunt doar cateva dintre imaginile si sintagmele pe care, odata ce le-ai citit, nu le mai poti uita.
Citind, simti nevoia sa citesti cu voce tare. Si auzi tot timpul muzica din spatele cuvintelor si din spatele imaginilor, auzi fosnetul vantului si cantecul pasarilor, auzi inclusiv linistea.
lar perechile desen-poezie, pe doua pagini alaturate, sunt precum perechi de aripi, un stol de fluturi care-si ia zborul cu suavitate… – Tudor Calin Zarojanu