Stihuri pentru o ureche poetica

Cuvintele oamenilor plutesc in vaioage numele noastre, aproape de Pamant sunt momeli pe malurile apelor cate o rama se zbate mai mult prinsa in carligul vreunei consoane. De la o oarecare distanta se estompeaza pana si destinatia finala solutia evidenta, la mintea copiilor Eu zic: ar fi bine sa incetinim/ vreau sa cobor – in zadar – ne predam cu totul acceleratiei de tip Coriollis experimentului unic si planetar calare pe planul osculator in jurul orasului desfacut ca o ureche ce aude totul la timp Timp arc, timp rubin, timp combinatoriu