Nimic, nimicuri, insomnii

Ea mi-a trimis cate o poezie si eu am simtit nevoia sa-i trimit alta – complementar, in replica, in maniera mea stilistica diferita. Sper ca am reusit o simbioza…
M-a atras, la Elsa, rectitudinea si perseverenta ei de Casandra, confruntata cu incredulitatea unei lumi decazute si cu absenta cronica a sensurilor majore. Capacitatea de a investiga fi lonul tragic al existentei.
Alarmele intratabile. O energie vulcanica, directionata arborescent in microscopii disperate, continute, in cautarea salvarii Fiintei asediate de civilizatia tehnologica.
Dezarmantul discurs al contestarii. (Aceasta sa fi e poezia ei, zic.
Desi s-ar putea sa nu-i fi perceput in intregime sensurile.) …Niste nori invalatuciti dimineata. Josi, concrescuti cumva cu oceanul.
– Julien Caragea Cand in ideea ta altul se recunoaste, cand un proiect drag tie se vede indragit de celalalt, cand spunerile se succed fi resc, nu mai esti singur. Cuvintele nu se cauta, s-au gasit.
Implinite s-au gasit in Prietenie. Sa fi i incurajat.
Iubit. Sa iubesti cuvantul chemat tie de catre celalalt.
Il auzi, ii raspunzi, simti in tandem. Fondul comun e limba comuna care arde, poetizand rani cronice.
Nimicuri. Zadarnicie.
Haos. Oceanica dimineata in care vulturii duc vesti acolo unde porumbeii sunt invinsi.
Unde ar fi mai bine, unde e tara, unde e locul? – Elsa Dorval Tofan