Memoriile unui Pierde-Tara

Ma intreb adeseori si, cu trecerea vremii, intrebarea asta devine tot mai insistenta, daca nu cumva totul a inceput din clipa in care am pus piciorul pe puntea acelui vas alb, un superb briccu trei catarge pe care viitorii marinari invatau abc‑ul navigatiei. Era ancorat la un chei mai retras, iar silueta lui se desprindea net dintre putinele nave care ajungeau pe atunci pana in portul nostru, vase vechi de tonaj mic, cu copastia patata de catran si de rugina, vase sub pavilion panamez ori liberian, alaturi de caice turcesti din lemn!