Romanul unui smintit

Romanul unui smintit sau ultimul jucator de gin rummy – Sa ne cucereasca?! intreba dezorientat Decebal.
– Unde n-avem noi norocul asta… ofta pentru a treia oara Scorilo. Periculosi cu adevarat sunt nobilii daci.
Ii mananca palma si pe ei, sa-mi zboare capatana precum lui Burebista. Situatie in care tu n-ai mai ajunge niciodata regele ce intr-o zi va face cu siguranta Roma sa turbeze de furie, determinand-o sa ne cucereasca si sa ne civilizeze, in sfarsit, si pe noi cineva.
– Bine, si eu ce rol as avea in toata povestea asta? – Vei fi spaima Romei.
De mine nici vrabiile nu se mai sperie, imi ciugulesc din barba. soarecii imi mananca urda din mana, harciogii imi rod opincile in timp ce merg, albinele mesteresc faguri in parul meu… – Exagerezi, ca de obicei.
Vezi ca ai o lipitoare in barba. – Am fost ieri la pescuit.
Iar daca vom avea parte de atata bafta incat Traian sa te biruie cucerind Sarmisegetuza… – Cine e Traian? – Un tanar soldat care se antreneaza asiduu pentru ca, intr-o anume zi, sa ajunga un mare imparat.
Dezgustat de pictura si indragostit de arme. Iar daca vom avea norocul sa te biruie, atunci vom deveni cu adevarat fericiti!
– Crezi ca-i de la matraguna cu care te trateaza mama? – Desigur, nu stiai ca te face vizionar?
– Mama? – Matraguna.
Ma rog, tot aia. Cu siguranta, romanii ne vor ocupa atunci Dacia vreme de doua-trei sute de ani….
– Ai socotit bine? Nu e cam mult?!
– Atat le-ar trebui ca sa ne extraga din sumanele, cioarecii si opincile noastre puturoase. E greu, ce vrei… Vom capata abecedare, vom invata sa tragem apa dupa noi… – Cum adica, sa tragi apa dupa tine?
si cum s-o apuci?! – Nici mie nu mi-e clar.
– Vai noua, ce popor o sa ajungem… Omul cade atunci cand se izbeste de lume. – Nu s-a aratat inca ce vom fi… Poporul roman mi-as dori sa se cheme.
Ce zici, cum suna numele? Imi place…