Ascuns in transparenta

Atingere cu cat traiesti mai mult cu atat iti doresti mai putin ca o mana care se intinde din toate incheieturile dar nu ca sa prinda sa stranga sa ia ci ca sa atinga atat cu varful degetelor Digital art si poezie: nimic mai firesc, s-ar spune, in acest univers al sincretismelor, al dedublarilor comunicative, al multiplicarilor, al domniei lui pluri. Si totusi, puse laolalta (nu in paralel, nu in confruntare, nu in contrast sau oglindire, ci contopite), cele doua sfere au o concretete si o stranietate pline de fervoare.
Pe de o parte, lucrarile lui Pavel Veres: efigii ale transparentei, ale semitonului, ale sugestiei, umbrei, fragilitatii. Intr-un crescendo, imaginile devin din ce in ce mai consistente, mai conturate, mai agresive – mai narative chiar.
Ele isi au propria poveste si propriile instrumente narative. Discretia initiala se metamorfozeaza in discurs vehement, iar energia vizuala instituie o stare de urgenta.
Pe de alta parte, poemele lui Robert Serban: inselator confesive, fals retractile si provocator asertive. – Mircea Mihaies