Testul Spengler. Eseuri si portrete

In general, in preocuparile mele filosofice, mi-am indreptat efortut catre problemele cunoasterii. Dar cunoasterea – cum spune Atdous Huxteg – poate ca e o functie a fiintei, iar fiinta noastra se poate schimba in timp.
Schimbarile acestea vor fi sesizate, probabil, cel mai repede, prin intermediut eseurilor si portretelor, ca si in cazul volumului de fata. Se spune ca filosofia poate incepe de oriunde.
Dar in mod normal, cum credeau si Lucian Blaga sau Constantin Noica, eseul filosofic ar trebui sa inceapa „de sus”, dinspre valorile metafizice, asa cum fac cei dotati cu harul cugetarii si contemplarii. Aceia care incearca poarta „de jos” sunt mai aplecati catre lucrurile practice, catre actiune si morala, iar poarta de „la mijtoc” – sugereaza acelasi A.
Huxteg, amintit mai inainte – ne conduce spre zona psihologiei umane, unde intalnim aproape tot ce este „neintelectual in om, o zona in care se refugiaza mai toti eseistii obositi de ratiune si care cultiva un soi de „contracultura”. Imi facusem un obicei de a-l contacta telefonic aproape lunar pe academicianul Boboc, informandu-ne reciproc la ce mai lucram, ce citim etc.
Ne-am vazut in ultimii ani aproape la toate simpozionele Constantin Noica, Constantin Radulescu Motru, Lucian Blaga si la alte activitati stiintifice. Mi-am dat seama de multa vreme ca era omul care traia pentru idei, ca sufletul ii vibra la fiecare dezbatere de substanta, ca urmarea atent orice subtilitate ideatica.
Nu era omul care sa incurajeze discutii obisnuite despre politica, despre mondenitatile zilei si nici despre nevoile de zi cu zi, despre familie si altele de acest fel. Stiuse sa navigheze bine si in vremuri dificile, ocolise cu o anumita abilitate tot felul de capcane, considerand ca nu merita sa te angajezi decat pentru dezbaterea ideilor mari, iar acestea sunt filosofice.
Un om care si-a trait viata ca idee, aflat mereu sub un cer platonic al marilor idei filosofice, acompaniat fiind uneori de armonia pitagoreica a muzicii sferelor! – Fragment