A meritat

Ciudatul, schimbatorul, imprevizibilul, argintul viu Petre Simaciu parea construit anume pentru a demonstra relativitatea absoluta a termenilor „frumos” si „urat” aplicati barbatilor. Daca-i comparam cu intruchiparea frumusetii perfecte, numita Rudolf Valentino, pe un Belmondo – cu nasul sau cam turtit si borcanat, cu buzele sale groase – sau pe un Bogart – uratelul superb din cea mai frumoasa poveste de dragoste filmata vreodata, Casablanca – ambii si altii ca ei sunt sau par niste urati.
Dar oare sunt urati? Atunci…
de ce-i adora sute de milioane de oameni? De ce ofteaza dupa ei zeci de milioane de femei?
De ce se indragostise Mioara de omul acesta cu fata supta, caruia barba, nerasa de multe zile, nu reusea sa-i ascunda paloarea trecatoare, desigur, dar nici imperfectiunea trasaturilor? Un raspuns posibil au oferit ochii lui Simaciu, acum aproape inchisi, dar adineauri, la rabufnirea de orgoliu ce stavilise rechizitoriul lui Aldea, ochii acestia, scapati de sub oblonul pleoapelor, redevenisera sclipitori, aruncand scantei fierbinti, dominand verdele rece, de neon sau de ecran fluorescent al doctorului-procuror…