Rapel

“Imi promit ca voi inchide ochii. Nu pot, ma atrage marginea halatului care se ridica, amenintator, peste genunchi.
Trei palme. Trei distante care ma tulbura, ma turbeaza.
Piele tanara care te infometeaza si iti colonizeaza definitiv instinctele. Pierd notiunea locului in care ma aflu, vreau sa uit de ce am venit.
Firele de praf care plutesc printre fasiile de lumina intrate pe sub jaluzea stau sa explodeze. Se misca pentru a lua hartiile de pe birou, picioarele se desfac putin.
Un centimetru. Acel centimetru blestemat, absurd, care te preschimba intr-o secunda in pacient pe viata al psihologilor de cariera.
Verdele-fistic devine pendula si se misca stanga-dreapta, mi se inchid pleoapele, genunchii ei mi se plimba de cateva ori pe langa fata, miroase a fir de iarba ucis prematur de cutitul masinii de tuns.”