Plecari si induplecari ale dorului

De la un prietesug de convenienta pe taramul Facebook-ului si pana la a scrie un text concluziv pus pe coperta a IV-a a unei carti ma gandeam ca e cale lunga. Omul acesta, pictor bisericesc (eu taman ce lucrez la un roman cu unul care, in nebunia lui, face pe Rubliov!), dar si poet (si inca unul veritabil) musai ca trebuie sa fi stiut o scurtatura.
Si iata-l ajuns, cu volumul sau cu tot (cel mai recent, fireste) in laboratorul meu de alchimie, atat de sarac in fasoane. Drept pentru care m-am apucat sa citesc (ca macar la lectura ma pricep), atras si de ilustratia copertei, in deplina concordanta cu gusturile unuia ceva mai stiutor in ale artelor frumoase.
Iar ilustratia cu pricina ma trimite cu gandul la vremurile lui Blaise de Vigenere, secretarul lui Henric al III-lea, autorul volumului Psalmii lui David turnati in proza masurata sau vers liber, neintamplator, si nu neaparat pentru structura tehnica a poemelor, neincorsetate de rigorile dulcelui stil clasic. Intr-o epoca in care trendul (sic!) desfiinteaza din poezie punctuatia, spre bucuria unora mai putin cunoscatori in tainele gramaticii, dar si titlurile, Dumitru Viorel Neagu se asaza de-a curmezisul.
Pune si virgule, acolo unde le e locul, insa ceea ce m-a frapat este felul in care s-a gandit sa-si boteze poemele, cu niste titluri de o incarcatura lirica rara, deloc scurte, ele insele niste autentice poeme, deosebit de expresive si de originale, aducand a versete. O poezie a sensului regasit, delicata si ademenitoare ca sufletul in care se pot cuibari pasarile altcuiva .
– Mihail Soare – Mai 2024