VanGhele, sparcuitor de strigoi

Cand se ridicara sa plece, in jurul orei 2 noaptea, o usoara briza incepu sa miste ramurile dese ale teiului care crescuse langa monument rupand pe alocuri asfaltul. O liniste densa se lasa peste sat.
Cainii incetasera brusc sa mai latre, atunci… Auzira scartait de osii neunse.
– Dricul, ba, zise cu vocea sugrumata VanGhele. Carul mortuar cu draperii de catifea neagra venea direct catre ei si auzira cum copitele cailor imensi si costelivi pocneau sacadat in asfait, provocand scantei palide.
Cel ce ii conducea era inalt si adus de spate. Mai toti recunoscura silueta fostului dricar Stan Nistor care sfarsise tragic sub copite propriilor caii cu multi ani in urma.
Din interiorul dricului sari o silueta intunecata care apoi se indrepta spre ei fara graba. Gigiu incepu sa gafaie, iar aerul parca din ce in ce mai dens abia catadisea sa intre in plamani.
Evanghelie scoase o cruce din buzunar si o sticla cu aiasma. Marin Bran is rascoli nervos motul rebel de par.
Scoase din buzunar un ciocan scurt pe care incepu sa il legene amenintator. Aratarea se oprii la doar doi pasi de ei si incepu sa turuie cu o voce lenesa un fel de descantec de neinteles.
Voalul care ii acoperea chipul unduia in bataia vantului care se stanise pe neasteptate. Dedesubtul voalului era doar intuneric…
Vocea hiriita a strigoiului ajunse clar la urechile celor trei tovarasi. – Intunericulne asteapta ca sa ne culce.
Sa ne culce!