Bulevardul Niculae Gheran

Bulevardul „Niculae Gheran”. Editie definitiva Antologie ingrijita de Andrei Moldovan, cu un argument de Nicolae Manolescu.
Proiect editorial aparut sub egida Asociatiei Societatea Scriitorilor din Bistrita-Nasaud si Reprezentantei Bistrita-Nasaud a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din Romania …astazi nu te mai poti apropia de Rebreanu decat pasind pe bulevardul Gheran. – Adrian Dinu Rachieru M-am nascut la Bucuresti, intr-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, in casa argesenilor Gheorghe si Profira Gheran, numele tatalui fiind des intalnit in zona dintre Arad si Oradea, ceea ce ma face sa cred ca un strabun a trecut muntii cu oile, uitand sa se intoarca acasa – mai ales de va fi fost sa dea de-o fata frumoasa (ceea ce, peste generatii, aveam sa patesc si eu).
– Niculae Gheran In 2015, s-au implinit 50 de ani de cand publicam in „Biblioteca pentru toti” a Editurii pentru Literatura o trilogie integrala a prozei scurte rebreniene, unde, profitand de aprecierea lui Calinescu, potrivit careia Ciuleandra ar fi o povestire mai ampla, am introdus-o in sumar, ca si Calvarul, la randul sau roman. Daca socotim ca pregatirea acestor lucrari a presupus vreo doi ani de truda, datorita stabilirii textului ce-mi impusese compararea multor editii antume, s-ar aduna vreo 54 de ani de stupida perseverenta.
Pe vremea aceea, aveam 38 de ani. Varsta frumoasa.
Dupa cum mai deunazi, in 2015, aveam sa implinesc 85 de ani, etate patriarhala, dar jenanta, daca tii seama de restrictiile medicilor si le-ai respecta. Nu stiu cand a trecut timpul, dupa cum nu voi repeta zicala ajunsa refren: „De-ar fi sa mai traiesc o data, la fel as lua-o de la capat”.
Nu! La varsta cand sinceritatea oricarei afirmatii nu comporta niciun risc, o spun fara tagada: n-as repeta defel aceeasi experienta.
Cel putin in tara in care mi-a fost dat sa deschid ochii, frumoasa, „mandra-n toate cele”, dar cu un dispret suveran fata de orice munca stiintifica, indiferenta fata de valorificarea patrimoniului sau cultural, adevarata carte de vizita cu care s-ar putea prezenta in lume, zestre fundamentala cand tinde sa-si construiasca prezentul si sa scruteze viitorul. – Niculae Gheran