Dramaturgie

Desi este si un exceptional prozator, unul dintre cei mai importanti in toata literatura romana, Ion Luca Caragiale e considerat a fi fost in primul rand marele dramaturg roman. Cele cinci piese considerate de posteritatea critica drept cele mai importante si valoroase din opera scriitorului au fost date la iveala intr-un rastimp de doar doisprezece ani (1879-1890).
In familia sa, teatrul a constituit preocuparea si vocatia mai multor membri ai ei. Viitorul dramaturg se inscrie si el la Conservatorul de arta dramatica, Apoi este angajat ca „sufleur” la Teatrul National din Bucuresti, avand printre indatoririle de serviciu si obligatia ca, la nevoie, sa fie si copist sau actor.
Cunoaste lumea teatrului din interior. A ramas toata viata apropiat lumii teatrului, iar cand devenise dramaturg consacrat, a fost numit director al Teatrului National din Bucuresti.
Volumul de fata include trei piese originale ale lui Caragiale: farsa intr-un tablou Conul Leonida fata cu Rectiunea , comedia in patru acte O scrisoare pierduta . Citita de autor la Junimea si acceptata tot atunci spre reprezentare la Teatrul National din Bucuresti, ea a devenit cea mai cunoscuta piesa de Caragiale (desemnat uneori prin perifraza „autorul Scrisorii pierdute”).
Urmeaza, aparent surprinzator, o „drama in doua acte”, Napasta . De fapt, Caragiale a cultivat deopotriva registrul comic si registrul tragic.
Atat nuvelistica scriitorului, cat si in drama Napasta , sunt texte de investigatie psihologica de mare dramatism, cu elemente ale naturalismului si adesea cu deznodamant tragic. Avand si aparatul didactic necesar, cartea e la dispozitia, in primul rand, a tineretului studios (elevi, studenti), dar si a profesorilor si a celor impatimiti de literatura si teatru.