Povesti despre Cluj Vol.6

Primele scoli ale Ordinului Iezuit au fost destinate educarii propriilor membri. Dar succesul lor din punct de vedere didactic si posibilitatile existente in aceste institutii in vederea prozelitismului catolic au convins Ordinul sa primeasca tineri din afara sa, chiar pe cei de alta confesiune (protestanti si ortodocsi).
In cateva decenii, iezuitii au creat o retea de scoli in intreaga Europa, dar si in coloniile de peste mari, in care ofereau, gratuit, cea mai buna educatie din epoca. Era primul sistem de invatamant la nivel mondial, unitar din punct de vedere al programei scolare, al structurii de organizare institutionala, al autorilor studiati, al pregatirii cadrelor didactice.
Teoretic, nivelul de cunostinte al unui absolvent de scoala iezuita din Franta trebuia sa fie similar cu cel al unuia din Transilvania sau din Peru. – Lukacs Jozsef La Cluj s-a nascut un singur principe, iar numele sau a fost Stefan Bocskai.
In mod surprinzator, casa in care acesta a vazut lumina zilei este invecinata cu cea in care a avut loc nasterea marelui rege Matia Corvin, celalalt cap incoronat originar din acest oras. Bocskai insusi era mandru de vecinatatea dintre cele doua case.
Foarte interesant este faptul ca atat Matia Corvin, cat si Stefan Bocskai au ajuns sa vina pe lume la Cluj mai degraba din intamplare. […] Cu toate acestea, asemeni lui Matia Corvin, Stefan Bocskai a fost si el mandru de originea sa clujeana si a incurajat initiativa conducerii orasului de a transforma casa in care vazuse lumina zilei intr-un monument al memoriei sale, impodobit cu blazonul sau princiar si cu o ampla inscriptie.
– Tudor Salagean Cand ma pregateam sa dau startul unei vieti asa cum visasem, inceputul de toamna blanda, cu racoare dimineata si caldura la pranz, s-a sfarsit brusc intr-o dupa-amiaza de joi, cand peste oras s-a prabusit ploaia. Nu doar ploaia in sine a cazut atunci, ci practic am vazut cu ochii mei cum peste Cluj s-a prabusit un nou Cluj, cladire cu cladire, un oras in oglinda, dar mult mai posomorat, mult mai friguros, cu culori sterse si vant care sfasie pielea.
Drumurile facute cu mare placere dimineata, spre lucru, s-au transformat, incet-incet, in singurele excursii posibile, in care trebuia sa fiu din ce in ce mai infofolita, pentru ca amaratul meu corp venit din sud, tanjitor dupa caldura, nu intelegea ce se intampla in jur. – Lavinia Balulescu