Despre providenta

Atat ateismul filosofic, cat si pozitia lui Hans Jonas din Dumnezeu dupa Auschwitz , in ciuda conceptiilor opuse cu privire la maretia lui Dumnezeu, se sprijina pe imposibilitatea de a impaca Providenta divina, prezenta raului in lume si existenta lui Dumnezeu. Obiectivul acestui volum nu este acela de a explora acest labirint, ci de a vedea daca intrebarea a fost bine pusa dintru inceput.
Mai degraba decat sa supunem Providenta judecatii noastre, nu ar fi oare mai potrivit sa supunem judecata noastra scrutarii lui Dumnezeu. Astfel, ar trebui sa incetam sa mai opunem Providentei o idee a raului (a noastra) in functie de care il judecam pe Dumnezeu, in loc sa ne lasam judecati de El.
Aceasta ar fi o inversare binevenita, o foarte necesara conversie a privirii. Proiectam asupra lui Dumnezeu ideea noastra ca binele ar rezulta din rau.
Raul ar fi asemenea umbrei dintr-un tablou, un efect care da ansamblului mai mult relief si, in mod indirect, o bunatate mai mare. Este, insa, aceasta teorie in acord cu Evanghelia?
Sa ne gandim la parabola oii pierdute: probabilitatea esecului este de unu la o suta – ce om nu ar fi multumit sa intreprinda ceva cu asemenea rezultat si nu ar fi dispus sa riste pierderea cu o astfel de statistica? Totusi, pentru Cristos, nu doar ca fiecare fiinta e unica, ci tocmai pentru aceea care s-a pierdut (umbra din tablou) este dispus sa le lase pe toate celelalte (sansele de reusita de nouazeci si noua la suta).
Ceea ce e un esec in ochii oamenilor, in ochii lui Dumnezeu e o reusita. Ideea noastra de rau si de esec nu e aceeasi cu cea a lui Dumnezeu.
– Olivier Boulnois Traducere din limba franceza de Ioana-Marta Muresan.