Carol I al Romaniei

Ceea ce ne propune profesorul Sorin Liviu Damean cu noua sa lucrare este o alta dovada de mare seriozitate. Pentru ca Domnia Sa este un om serios.
Deopotriva ca profesor si cercetator. Scrisul sau nu tresare ca apa unui parau de munte.
E un scris care invaluie cuvintele, le asterne peste, si ceea ce iese in final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o tara si vede (vede el, dar vedem si noi), cum creste tara in urma lui. Tentatia de a spune ca omul respectiv face totul e mare.
O zice Carol insusi in 1893: „Ma intreb, care ar fi fost configuratia Europei, daca eu n-as fi venit in Romania? Aceasta asertiune suna ca o trufie (chiar e, n.n.), dar eu sunt convins ca destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, in acest caz, unealta lui Dumnezeu”.
A fost Carol I unealta lui Dumnezeu? El o crede: „Poate si altcineva ar fi putut sa preia aceasta misiune si ar fi putut s-o duca la capat cu mai mult succes, dar ma intreb daca ar fi avut rabdarea si tenacitatea sa ia asupra lui toata osteneala si munca si sa suporte toate luptele si adversitatile.
O intreprindere atat de grea depinde adesea mai mult de temperament decat de capacitate”. Regele nostru apare astfel ca o fiinta providentiala, „unsul lui Dumnezeu” din ev mediu, unii dintre contemporanii sai nevazandu-l ca pe o fiinta normala, inzestrata cu sensibilitate.
„Dar nu sunt decat un om”, ii spunea el unei americance care in apropierea Pelesului sarise intr-o rapa, gata sa-si franga gatul numai pentru a avea privilegiul sa stranga mana unui rege. „Nu este oare curios ca nimeni, nimeni nu pare sa gandeasca ca sunt si eu om de carne si sange ca toata lumea?” Aici se insela, confundandu-i pe trepadusii care umblau prin castelele regale, de la Peles, Pelisor, Cotroceni sau Foisor, cu „toata lumea”.
– prof. univ.
dr. Ion Bulei