Femeia in rosu

Prefata de Mircea Cartarescu Postfata de Martin Adams Mooreville Romanul Femeia in rosu a fost predat Editurii Militare in 1988. Manuscrisul, desi apro­bat initial, a fost retras din tipografie, cu interdictia de a fi publicat.
El a fost editat in 1990 de Editura Cartea Romaneasca, primind Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1991), si reeditat in 1997 si 1998 de Editura ALL. In 1996‑1997 a fost ecranizat de regi­zorul Mircea Veroiu, iar in 1998 a fost dramatizat de Catalina Buzoianu si jucat pe scena Teatrului National din Timisoara.
Din anul 2000, romanul Femeia in rosu a intrat ca obiect de studiu in manualul de Limba si literatura romana pentru clasa aX‑a al Editurii Humanitas. „E o carte- puzzle , multietajata, minutios imbricata, in care alterneaza registre si tonuri narative de o neobisnuita bogatie si in care «peticele» intertextuale realizeaza un colaj in care nuantele diverselor epoci colizioneaza intr-un haos ordonat.
Nu forma cartii este insa lucrul cel mai important in cazul Femeii in rosu , ci filosofia ei. Trei teoreticieni literari pornesc in cautarea locus-ului estetic ce a parut, vreme de o suta de ani, cel mai putin adecvat pentru ancorarea unei opere «serioase», cel mai demn de o evitare dispretuitoare: senzationalul .
Cu corolarul sau de kitsch, stridenta, romance , aventura, miracol de doi bani, senzationalul se intrupeaza aici in povestea «romantata» a Anei Cumpanas din Comlos, care, dupa o viata picaresca, in care traverseaza doua continente, se intoarce ca sa moara in Banatul natal. Miezul vietii sale este seara in care, imbracata in rochie rosie, faciliteaza uciderea amantului ei, faimosul bandit Dillinger, la Chicago.
Cei trei autori vor scrie, prin urmare, nu, din start, un roman senzational, ci, dedublare specifica postmodernului, un roman despre (romanul) senzational, care sa fie, in acelasi timp – uzind de toate procedeele parodiei, pastisei, restauratiei butaforice –, un roman chiar senzational.” (Mircea Cartarescu)