Ispita memoriei

Totul poate suporta un om, dar absolut totul, indeosebi in rau, daca bucuria de a trai nu l-a parasit, daca setea lui de viata ii ramane intacta. Iar bucuria vietii, setea de ea, ramane aceeasi cand nu astepti prea mult de la ea, cand esti fericit ca respiri, ca poti privi cerul instelat sau ca poti calca descult prin iarba (aceasta a fost ultima dorinta a tatalui meu, Cozma, de a calca, descult, prin ograda casei sale, dupa cum mi-au spus, tarziu, dupa moartea sa, doua dintre surorile sale, Ileana si Lucica).
Gresesc! Bucuria vietii nu te paraseste niciodata, daca ai un motiv esential ca sa traiesti; sau daca, asteptand mult de la ea, primesti ceea ce fiinta ta secreta doreste mai mult decat orice pe lume.
Am vazut prea multi oameni obositi, dezgustati, fara bucuria de a trai. Caci, o spun din toata inima, lumea noastra este in asa fel cladita, incat taie aproape orice speranta celor care sunt flamanzi dupa lucrurile pe care ea ni le ofera cu atata zgarcenie.