Exceptia

Exceptia. O incercare de antropologie filozofica Ne‑am ivit pe Pamant, pare‑se, din intamplare, printr‑un concurs cu totul improbabil de imprejurari; suntem o micuta crevasa de antientropie, nascuta abia ieri, fara scop si rost si care urmeaza sa fie deja colmatata maine.
Suntem un dezastru ecologic, o mana de scandalagii care‑si hartuiesc generosul proprietar – Natura – si murdaresc zilnic imobilul pe care‑l ocupa fortat, unde nu sunt decat vremelnici chiriasi si defel proprietari, asa cum ei se imagineaza cu un neingradit orgoliu. Suntem aberatia ucigasa, eroarea impardonabila a unui Demiurg ignorant, sursa iminentei „a sasea extinctii”, uraciunea Planetei.
Pe de alta parte insa, prin exercitarea puterii noastre de cunoastere – fiind noi „un punct in raport cu infinitul, un tot in raport cu neantul” (Pascal) –, si infinitul, si neantul isi regasesc centrul (Pico della Mirandola), masura universala (Protagoras), deci intruparea regulii lor, oricat de minoritara cantitativ ar fi aceasta. Descarcam in intreg scarna, ce‑i drept, dar si slava noastra, fiindca numai prin noi, minuscula lui parte, intregul, capatand constiinta de sine, se imbratiseaza pe sine cunoscandu‑se si actionand, descoperindu‑si deopotriva si toata scarna, si toata slava.
Exceptia care suntem, intr‑un sens, tot ea e si regula, intr‑alt sens; traim, fara indoiala, ca fapturi „de‑o zi” si ca „visul unei umbre”, cum suna versul lui Pindar, dar, oricat de rar, iata‑ne uneori si in rolul tortei care ilumineaza o clipa intregul si‑i furnizeaza etalonul maretiei. Infime si sordide slugi „toata saptamana” si, de fapt, aproape tot timpul minuscul ce‑l avem la dispozitie, devenim totusi in cate‑o minunata si rara „ziua a saptea” boierii mari ai tuturor lumilor.
-Andrei Cornea