Paradisurile artificiale

O carte fundamentala despre alchimiile intoxicarii si ale creativitatii, de la paradisul in care plonjezi pana la decaderea zilei de dupa. Un capitol de baza din literatura dedicata „combustibililor” creativitatii – vinul, hasisul si opiul, in cazul de fata -, volumul lui Baudelaire este in acelasi timp o impresionanta autobiografie chimica si un text fundamental de istorie culturala.
Perioada decadenta, in care autorul Florilor raului a jucat un rol principal, isi scoate la iveala obiceiurile, viciile si practicile ale caror finalitate construieste astazi profilul unei epoci literare. Spumoase, rafinate prin detalii atent cartografiate, textele de fata fac parte din impetuoasa familie din care se trage, de altfel, si Thomas de Quincey, cu ale sale confesiuni de opioman.