Invierea

Aceasta lucrare este o minunata opera de arta. Lucrul cel mai putin interesant il constituie ceea ce se spune despre relatiile dintre Nehliudov si Katiusa, iar lucrul cel mai interesant il reprezinta parintii, generalii, matusile, taranii, detinutii, temnicerii.
Scena de la generalul comandant al fortaretei Sf. Petru si Pavel, cel care se ocupa cu spiritismul, am citit-o coplesit de emotie – atat e de izbutita!
Dar madame Korceaghina imobilizata in fotoliu, dar mujicul, barbatului Feodosiei! Acest mujic isi iubeste nevasta si spune despre ea ca-i „muiere apriga”.
Apriga e si pana lui Tolstoi. Lucrarea insa nu are un final, caci incheierea ei nu poate fi numita final.
Sa scrii, sa scrii, iar apoi sa iei si sa pui totul in seama unui text din evanghelie – e din cale afara de teologic. – Anton P.
Cehov Am inceput sa ma gandesc ce bine ar fi sa scriu un roman de longue haleine, in lumina conceptiilor mele de astazi. M-am gandit ca as putea sa intrunesc in el toate planurile mele, de a caror neindeplinire imi pare rau.
,,Sunt cu totul absorbit de Invierea . Am impresia ca n-o sa iasa prost.” Sub picioare pamantul tare, inghetat, imprejur copacii uriasi, deasupra capului cerul mohorat, imi simt corpul, simt durerea de cap, sunt preocupat de gandurile despre Invierea si, in acelasi timp, stiu, simt cu intreaga fiinta, ca pamantul tare si inghetat, si copacii, si cerul, si trupul meu, si gandurile mele, sunt toate doar produsele celor cinci simturi ale mele, inchipuirea mea – o lume construita de mine, pentru ca partea mea de lume e asa cum este.
Traducere din limba rusa de Vasile Levitchi.