Cei alesi si cei damnati

Inainte sa pice sau sa se arunce in gol pe casa scarilor si sa moara – „la Auschwitz, patruzeci de ani mai tarziu”, dupa cum avea sa declare Elie Wiesel -, Primo Levi a scris o ultima carte, in care se intoarce la lagarele de concentrare si la mostenirea Holocaustului. Cei alesi si cei damnati este o meditatie complexa despre memorie si slabiciunile ei, despre natura regimurilor autoritare si o incercare de a gasi un posibil raspuns la intrebarea daca istoria este menita sau nu sa se repete.
Nimeni nu e capabil de o uitare definitiva, dupa cum el singur o spune, iar in preajma unei rememorari neobosite a ororilor nazismului, mai ales cand le-ai simtit pe pielea ta, lumea risca sa nu-ti mai para locul unei posibile vieti fericite. Cand mori, ai cu totul altceva de facut decat sa te gandesti la moarte, dar dupa ce ai reusit sa scapi de ea, moartea iti ramane vesnic alaturi.
Gandul ca trebuie sa vorbeasca despre ceea ce i s-a intamplat, sa depuna marturie in numele a milioane de oameni care nu mai pot vorbi pentru ei, i-a dictat lui Primo Levi paginile acestei carti-testament. Nu ca sa se razbune si nu cu ura, ci pentru a nu uita.
Drumul adevarurilor incomode este anevoios. – Primo Levi Unul dintre cei mai importanti si mai talentati scriitori ai vremurilor noastre.
– Italo Calvino