Regele Ferdinand cel loial. Din amintirile contemporanilor sai

Ferdinand se simtea in largul sau printre cei umili din asta lume. Ii iubea pe tarani si stia sa le castige increderea.
Ii placea sa rataceasca ore in sir de-a lungul satelor, sa patrunda in colibele cele mai umile si sa se imprieteneasca cu copii, cu femei si cu caini. Se pricepea bine la agricultura si stia sa vorbeasca cu competenta cu taranii despre ogoarele lor, despre recolte, turme si grijile lor domestice.
L-au denumit chiar regele taranilor datorita simpatiei evidente pe care le-a aratat-o mereu si, de asemenea, pentru ca in timpul razboiului le-a promis printr-o proclamatie rostita pe front ca li se va imparti pamantul cand se vor intoarce la casele lor […]. – Regina Maria Istoria va numi, desigur, pe Ferdinand I cel mai mare rege al romanilor.
Fiindca desi n-a fost razboinic ca Stefan cel Mare, nici vijelios ca Mihai, nici patrunzator ca un Carol I, el totusi a infaptuit mai mult decat toti, si infaptuirea e cea care fixeaza locul fiecaruia in paginile istoriei. – Constantin Xeni Ca print mostenitor, trebuie sa-i recunoastem un mare merit: niciodata nu s-a amestecat in afacerile politice.
Nu a dat prilej niciunui partid politic de a incerca sa-i atraga simpatiile sale. In fata sa, toti oamenii politici ai tarii se bucurau de aceeasi stima si consideratie.
Prin aceasta atitudine a crutat tara de framantarile ce s-ar fi putut ivi in cazul cand el ar fi aratat vreo preferinta, cat de mica, pentru cutare sau cutare om politic, ori pentru vreunul din partidele politice din tara. – Gheorghe Valeanu Pentru noi, care am fost martori si partasi ai acestei uriase inclestari, un lucru e neindoielnic: nicio incercare n-a frant otelul sufletului regelui nostru si nicio indoiala nu i-a strabatut inima, in care imaginea stralucitoare a victoriei era pururi prezenta.
In toate amintirile mele despre el, regele Ferdinand imi apare in aceeasi linistita si barbateasca atitudine, care nu lasa sa strabata in afara si nu radia decat o desavarsita si linistita incredere. – Traian Mosoiu