Mentalizarea in practica psihoterapiei

Intelegerea naturii si semnificatiei mentalizarii va ajuta clinicienii si pacientii sa se foloseasca cel mai bine de toate formele de tratament psihoterapeutic, afirma autorii. Dupa o introducere care prezinta perspectiva lor asupra mentalizarii ca fiind factorul comun de baza in tratamentele psihosociale eficace, Partea I explica mentalizarea in detaliu si ofera o trecere cuprinzatoare in revista a literaturii stiintifice referitoare la mentalizare, acoperind numeroasele sale fatete si relatiile cu concepte similare, originile mentalizarii in relatiile de atasament si fundamentele sale neurobiologice.
Partea a II-a acopera aplicatiile clinice si ilustreaza modurile in care pot fi aplicate aceste interventii in tratamentul traumei, in terapia parinte-copil si a persoanelor cu tulburare de personalitate borderline, in cazul psihoeducatiei si al preventiei violentei in sistemele sociale. Bogata in ilustrari ale experientelor clinice recente si relevante din tratamentele bazate pe mentalizare, cartea reprezinta un ghid util pentru transpunerea in practica a teoriei.
Jon G. Allen este profesor de psihiatrie la Baylor College of Medicine si psiholog clinician si psihoterapeut la Clinica Menninger, Houston.
A coordonat programe psihoeducationale si studii despre tulburarile legate de trauma si depresie, si a scris numeroase lucrari pe aceste teme. Peter Fonagy este profesor de psihanaliza si coordoneaza departamentul de psihologie clinica la University College London.
Este psiholog clinician si psihanalist rmator si supervizor in cadrul Societatii Britanice de Psihanaliza. A publicat peste 200 de articole si capitole in diferite carti.
Anthony W. Bateman este profesor la University College London, Clinica Menninger si Departamentul de psihiatrie de la Baylor College of Medicine, psihiatru si psihoterapeut consultant pentru Halliwick Unit, St.
Ann’s Hospital, Barnet, Enfield si Haringey Mental Health Trust. Un pacient cu o experienta indelungata de psihoterapie era obisnuit cu tacerea terapeutilor.
Astfel, in prima sedinta, s-a lansat intr-un monolog lung, fara sa vada incercarile nonverbale ale terapeutului de a spune si el ceva. Cand frustrarea s-a amplificat, terapeutul a intrerupt monologul: „Trebuie sa va intrerup.
Am descoperit ca, pentru a le fi de ajutor pacientilor, trebuie sa le vorbesc”. Pacientul a fost putin surprins, iar terapeutul a explicat: „Cred ca va voi intelege mai bine daca va spun la ce ma gandesc referitor la lucrurile despre care vorbiti, si apoi imi spuneti daca sunt pe drumul cel bun”.
– Autorii Traducere din engleză de Vlad Vedeanu.