Teatrul ca rezistenta

Teatrul ca rezistenta: oameni de teatru in arhivele Securitatii. Cine o cunostea pe Cristina Modreanu ca jurnalista si cronicar de teatru va fi placut impresionat(a) sa afle de recentele sale pasiuni „detectivistice”: in ultimii ani a lucrat efectiv in cercetare istorica, fiind astazi asociata Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj ca cercetatoare.
Iar subiectul abordat e unul de tinuta: istoria teatrului ca parte a istoriei lumii romanesti in timpul regimului comunist. Fiind, in raport cu societatea, un regim „total” si totalitar, comunismul nu putea pierde din vedere scena teatrelor.
Mesajele transmise aici, personajele create de scenaristi, regizorii in voga sau actorii cu priza la public s-au aflat, logic, in atentia Securitatii. Cristina Modreanu a avut curiozitatea de a cauta aceste dosare la CNSAS.
Si, plecand de la un studiu de caz initial axat pe teatre din Timisoara, ulterior extins spre Bucuresti, autoarea cauta logica acelui „escapism” estetic devenit tactica de opozitie a unor intelectuali fata de regimul politic. Teza cartii este una pe care o impartasesc: discursul dominant de azi insista pe supunerea civica si pe conformismul de grup al romanilor din deceniile 1950-1980, insa, in realitate, Romania regimului comunist a fost scena unei confruntari subtile, dar persistente: revolta artistilor prin „acte recurente de nonconformism”, „refuz de supunere” si „tatonarea neobosita a granitelor trasate de cenzura”, cum demonstreaza autoarea aici.
Cartea de fata probeaza cu brio un adevar: da, in Romania comunizata chiar a existat o rezistenta prin cultura. – Adrian Cioroianu