Invatatura de minte. Eseuri despre educatie

Cartea de fata este despre educatie, despre invatamant, despre invatatura. Nu insa despre orice invatatura, ci, de preferinta, despre cea „de minte”.
Iar asta intr-un dublu sens. Pe de o parte, ma preocupa acea invatatura care conteaza, cea care ne poarta de mana in strabaterea anevoiosului drum de la copilarie, pubertate, adolescenta la maturitate.
Cea care, asemeni maselei „de minte”, face parte din devenirea noastra. Pe de alta parte, cartea de fata reflecta nedumerirea si ingrijorarea autorului fata de fervoarea politicilor educationale romanesti postdecembriste de a repeta, iar si iar, aceleasi erori, aceleasi idiosincrazii obtuze, aceleasi populisme ipocrite, dovedindu-si neputinta de a se invata minte chiar si dupa noianul de esecuri contorizate vreme de trei decenii.
– Liviu Papadima Ca filolog, ca profesor de literatura, ma preocupa in primul rand chestiunea lui „cum citim”. Lecturile de care noi, cei din bransa, ne simtim atasati corespund unui anumit pattern de actiune, pe care am vrea sa-l transmitem invataceilor nostri: debaraseaza-te de constrangerile exterioare de timp si citeste „relaxat”, intr-un ritm care sa-ti permita o procesare mentala optima a textului pe care il parcurgi (…) Cititul, asa cum il vedem noi, cei „din bransa”, e o activitate deopotriva energica si delicata in care, daca iti doresti rasplata, investesti atentie, rabdare, imaginatie.
– Liviu Papadima in dialog cu Sorin Ivan pentru Numarul 18-19 al Revistei Tribuna invatamantului . Volumul, care aduna texte mai vechi si mai noi despre educatie, nu este exceptional doar prin calitatea scriiturii unui om cult, profund, empatic si plin de umor, ci si prin aceea ca reprezinta o interventie inedita in dezbaterea publica de la noi.
Simplu spus, texte ca ale profesorului Papadima sunt foarte greu de gasit pe piata romaneasca saturata de interventii amatoristice, puseuri motivationale, predici de rit nou cu idei vechi si multe alte forme colorate si superficiale. Liviu Papadima scrie jucaus, tandru si patrunzator, cu naturaletea dubiului si intelegerii de sine, cu umor si acidul (auto)ironiei, cu toata supletea si greutatea culturii pe care o are.
Imi aminteste de scrierile unui Gert Biesta, de asemenea cvasinecunoscut la noi. Mi-as dori sincer ca volumul sa ajunga la cat mai multi profesori, sa influenteze cu forta pe care o simti in fiecare pagina, sa modeleze cu puterea sa aproape gravitationala.
– Doru Castaian Meseria noastra e riscul. Ca parinti, ca profesori.
O meserie in care poti gresi, uneori amarnic. Dar nu poti sa nu-ti pese.
Si mi-as dori si eu un invatamant in care sa nu mai „formam” clasamente, statistici, sondaje, grafice, standarde, baremuri, ci sa crestem copii si tineri spre a deveni adulti. Dup-aia o sa le vina si lor randul.
– Liviu Papadima