Povestea cafelei turcesti

Multi scriitori i-au atribuit cafelei brusca proliferare a poetilor, scriitorilor si ganditorilor celebri ai lumii, precum si progresul rapid si fara precedent al stiintei si tehnologiei in Franta, incepand cu domnia regelui Ludovic al XIII-lea (1601–1643). Se stie ca acesta a fost prima persoana din Franta care a baut cafea.
Rousseau, Voltaire si Balzac au fost numai cativa dintre bautorii pasionati de cafea din Franta secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. Mirabeau, unul dintre eroii Revolutiei Franceze si un orator eminent, descria cafeaua ca fiind o „bautura a creierului” si nu se ridica sa vorbeasca pana nu o consuma in cantitati mari.
Cand era bolnav, imparatul Napoleon ii spunea medicului personal ca durerile i se mai atenuau daca bea cafea din belsug. Exista un proverb turcesc care spune: «O ceasca de cafea nu se uita vreme de 40 de ani».
Conteaza oare daca o bei in Istanbul sau in Constanta? Cuvintele «40 de ani» si «nu se uita» sunt cele care conteaza, dar, indiferent unde ne este servita cafeaua, intotdeauna inseamna acelasi lucru: Ziyade olsun, ferah kahveleriniz olsun, adica «Fie sa aduca prosperitate, iar motivul pentru o noua ceasca sa fi e o sarbatorire placuta».
Cafeaua si cultura cafelei au patruns in tinuturile otomane mai intai prin intermediul arabilor, al dervisilor si al proprietarilor de cafenele, apoi s-au raspandit in lumea intreaga, mai ales in tarile europene. Cafeaua a devenit astfel o marfa de comert international nemilos.
Daca la inceput a fost un «produs scump si o bautura scumpa», s-a transformat intr-o placere noua si «inofensiva» care a inlocuit vechile obiceiuri si, desi supusa prohibitiei religioase si politice, a capatat o insemnatate uriasa din toate punctele de vedere. – M.
Sabri Koz