Fragmente critice. Vol.1

Fragmente critice. Volumul 1: Scriitura taciturna si scriitura publica Eugen Simion a scris enorm si dupa 1990.
Nu exista, dupa cum spuneam, o cezura in scrisul sau, nici metodologica, nici tematica, nici stilistica. Ceea ce inseamna cel putin doua lucruri: ca a scris in conditii de libertate a gandirii si inainte de 1990; ca vocatia sa de critic este una pe masura devotamentului fata de literatura si a increderii in posibilitatile criticii literare.
Rar am intalnit un critic care sa ofere atat de mult meseriei sale. Multi au fugit in alte tipuri de discurs, si mai multi au abandonat cu totul critica dupa 1990.
Eugen Simion a ramas la masa de lucru. Sunt cateva texte exemplare in aceste volume care contin marturisiri de credinta.
De altfel, autorul isi numeste de cateva ori Fragmentele critice „jurnal public”, dar mai ales „jurnal critic”. Altfel spus, ele cuprind reactia unui critic literar la provocarile zilei.
Care nu sunt nici putine, nici blajine. Manifestandu-se intr-un spatiu cultural beligerant, tot mai anarhic, criticul este obligat sa-si exprime atitudinea fata de bolile epocii.
Asa se face ca multe dintre texte muta reflexele „scriiturii taciturne” in transparenta discursului public. Una dintre marile teme, care se insinueaza in foarte multe articole, eseuri, confesiuni, este chiar aceea a posibilitatilor criticii literare intr-un climat care nu mai pare sa tina cont de gandirea neincorsetata, neangajata altfel decat literar.
– Bogdan Cretu Eugen Simion s-a nascut la 25 mai 1933 in Chiojdeanca (Prahova). A studiat la Liceul „I.L.
Caragiale” din Ploiesti si a urmat cursurile Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti si Iorgu Iordan. A obtinut titlul de doctor in stiinte filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mantuit, condusa de profesorul Serban Cioculescu (1969).
Colaboreaza intre 1956-1962 in „Colectivul Eminescu” al Academiei Romane, condus de Perpessicius. In 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferentiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti.
Debuteaza in presa literara in 1960 si face cronica literara decenii de-a randul la Gazeta literara si Romania literara. Intre 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona.
In 1991 este ales membru al Academiei Romane. In 1994 devine vicepresedintele, iar din 1998 pana in 2006 este Presedintele Academiei Romane.
In 1999 devine Director-fondator al Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta. Aici deschide colectia Opere fundamentale din clasicii literaturii romane, iar intre 2002-2009 scoate in 38 de volume manuscrisele lui Eminescu in facsimil.
Ca director al Institutului „G. Calinescu”, coordoneaza Dictionarul General al Literaturii Romane (I-VII).
Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universitati din tara si strainatate. Este membru al Academiei de Stiinte Morale si Politice (Franta), al Academiei Regale de Stiinte si Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Stiinte si Litere din Serbia.
A publicat peste 30 de volume de critica si istorie literara.