Si Dumnezeu a fost tarana

Nichita Danilov nu e doar unul dintre poetii de mare pondere ai „generatiei ’80” (alaturi de Mircea Cartarescu, Ion Muresan si alti doi-trei), ci si singurul ei poet metafizic in toata puterea cuvantului. Poate ultimul, la acest inceput de mileniu, pana la proba contrarie…
Poemele lui nu sunt nici „moderne”, nici „postmoderne”: ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat indeajuns insolitul acestei poezii „nocturne”, vizionare si fantastic, in care, dincolo de mastile grotesti, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendenta exista.
Senzatia de univers puternic simbolizant – suficient siesi, paralel celui contingent, derizoriu si ingust-biografist al poetilor actuali -, prin lentila caruia lumea exterioara, contingenta isi stravede, ca prin vis, umbrele, e pregnanta, ca si legatura inima cu traditia mistica a crestinismului rasaritean. Autorul nu joaca, precum majoritatea colegilor sai, la bursa realului contingent sau a transcendentei de hartie (pentru el criza limbajului nu exista), ci la aceea a irealitatii si a transfigurarii.
Senzatia de autenticitate e obtinuta prin conventionalizarea discursului simbolic despre transcendenta. Cum?
Prin situarea eului poetic intr-un punct de fuga al perspectivei, unde contrariile fuzioneaza si de unde totul se vede per speculum in enigmate. Vocea lirica nu aluneca astfel nici in registrul solemn-liturgic post-gandirist ce exalta, vetust si emfatic, Divinitatea, nici in registrul plebeu al deriziunii care desacralizeaza grotesc, bufon si eventual parodic totul, ci se mentine pe linia subtire dintre ele, ca un „martor neutru”, distantat, privind „ca dintr-o camera ascunsa, prin ochelari fumurii”.
Un stil alb, cu dictiune grava, discret-incantatorie, colorat de mari metafore si imagerii surrealiste, pigmentat cu umor negru si mizand pe transcrierea cat mai fidela a meditatiei si a viziunilor genereaza jocuri de umbre care devin ametitoare atunci cand ispita conceptualismului (cu demonstrativismul aferent) este evitata. – Paul Cernat)