Povesti cu cine esti

Mai bine de un an, in fiecare dimineata m-am oprit pe antena de pe casa lui Mircea.Pe geamul camerei in care scria, intrau si ieseau in permanenta personaje cu animale de companie pe umar, de la pisici la struti, care se maraiau si se zgariau unele pe altele, mai sa se manance. Oamenii carau mingi dezumflate, ceasuri vechi si pungi care zdranganeau.
Unii plecau in extaz si nu ii mai vedeam niciodata, altii nemultumiti si se intorceau a doua zi cu inca o plasa de vechituri.Mereu se auzeau muzica, tipete de copii, dar si de adulti, pasi, iar din cand in cand, scartaitul unei usi, urmat de cateva secunde de liniste. Am vrut si eu sa intru, dar cand am ajuns in dreptul geamului, mirosea a ars.
Am vazut inauntru o vulpe si doi pitici de gradina cum impingeau in manivela unui dispozitiv; se auzea un ticait asurzitor, o voce a tipat „fugi, ca face explozie” si, in secunda urmatoare, ceva a bubuit, iar camera si casa de langa s-au acoperit de vopsea portocalie si albastra. S-o fi rupt vreun arc.Nu stiu sa citesc, dar daca as sti, tare as fi curios sa vad cum a iesit cartea.
– o mierla Ideile, de unde vin ele? Din ce emitator cu ondulator, modulator si amplificator?
Uneori greu, alteori usor. De dupa un nor, de la un vrajitor sau din laborator.
Sau din interior. Nu stiu si ma oftic de mor.
– antena de pe casa O carte despre iertare si bucurie, o invitatie sa-ti aduci aminte ca esti viata care se joaca de-a oamenii.- Mircea Bouruc