Eu, doua femei si niciun caine

Victor „Vic” Sendroiu e un barbat ajuns la varsta de mijloc. Are o viata asezata, corect construita in timp, o sotie gospodina si un fiu cuminte, chiar daca atent mai mult la device-uri.
Numai ca Vic, cititor avid si iubitor de poezie, vrea mai mult, vrea implinire neuronala si sexuala, iar misiunea lui devine aceea de a se simti cu adevarat viu. Atunci cand o intalneste pe Dariana, crede ca a gasit calea.
Dar, de aici, incepe aventura… In Eu, doua femei si niciun caine , Nic Popescu descrie cu naturaletea unui scriitor innascut aventura deopotriva amoroasa si de viata a doi adulti care renasc unul prin celalalt.
Un roman captivant, grav si comic in egala masura, acesta ii va castiga cu siguranta de partea lecturii chiar si pe aceia care poate ca nu s-au considerat niciodata cititori.- Mircea Pricajan , scriitor Fericirea e doar un cuvant. Noi ii dam viata, il rotunjim si ni-l insusim.
Victor Sendroiu – personajul creat de Nic Popescu – nu face exceptie. Pentru el, fericirea inseamna libertate, implinire intelectuala si sexuala, iubire.
Nimic din ceea ce sotia lui, Otilia, nu-i mai poate oferi. Am intrat treptat in lumea lui Victor, in gandurile lui, iar curiozitatea mea a crescut cu fiecare capitol parcurs.
Va avea curajul sa caute ceea ce isi doreste atat de mult? Va actiona?
Isi va gasi puterea sa se aleaga pe el? Eu, doua femei si niciun caine e o poveste a vremurilor pe care le traim, care te tine in priza, cu un umor fin, bine dozat, cu rasturnari neasteptate de situatie, iar la final ramai cu intrebarea fireasca: Ce-ar fi fost daca…?
– Mona Simon , scriitoare O situatie clasica, unde un barbat „cam” insurat trebuie sa aleaga intre sotie si iubita, se transforma intr-una exploziva, cand trecutul, ura si razbunarea isi dau mana, iar protagonistii trebuie sa-si clarifice viata si trairile proprii, dar sa si lupte pentru a-si salva vietile. O pata neagra, ca umbra unui pradator periculos, pluteste pe deasupra, de la inceput si pana la sfarsit.
Aidoma scriitorilor buni de romane politiste, autorul ne arata doar ceea ce vrea sa vedem din aceasta poveste incordata. Ne croim drum urmandu-l pe narator, pe o poteca numai de el stiuta, pe care-o lumineaza cu o lanterna mica.
Nu putem evada nicaieri, suntem prizonierii lui, el e ghidul. Ne e frica, dar ne si place.
Prin Un barbat, doua femei si niciun caine, Nic Popescu anunta limpede ca e un prozator cu vlaga, care se poate misca in aproape orice directie. – Cornel George Popa , scriitor Desi e un autor deja experimentat de proza scurta, premiat pentru diverse texte, cu un condei cu nerv, bine strunit, si un stil carismatic si alert, dublat de dozele exacte de profunzime sau umor, dupa caz, Nic Popescu este la primul sau roman.
Iar asta nu s-a intamplat peste noapte, mai ales ca – dincolo de dozele firesti de nesiguranta si emotie specifice debutului – un autor poate fi tentat sa perfectioneze la nesfarsit ceea ce urmeaza sa le ofere cititorilor. In orice caz, ceea ce a rezultat este un roman alert, provocator, cu o poveste desprinsa din viata, pe cat de sincera, pe atat de ironica, si cu un final gen „ai grija ce iti doresti”.
– Violeta Borzea , editor