Intoarcerea din rai. Huliganii

Intoarcerea din rai se numara printre romanele pe care Eliade le-a dedicat generatiei sale si framantarilor ei. Nelinistile, dezamagirile si criza de repere care au marcat „Generatia ’27”, adica tanara elita intelectuala interbelica, sunt fermentul unui „rau de epoca” ce face ca personajele cartii sa-si doreasca innoirea, schimbarea cu orice pret, mergand pana la redefinirea omului insusi.
Insa nascuta, parca, sub zodia fatalitatii, generatia care credea ca i se refuzase „raiul” se afla la un pas de caderea in abis. Situat in prelungirea romanului Intoarcerea din rai , Huliganii se caracterizeaza prin aceeasi estetica a autenticitatii din proza in care Eliade realizeaza radiografia generatiei sale.
Redefinirea directiilor de natura filosofica si politica ale societatii interbelice are o influenta covarsitoare asupra tineretului, care, in numele libertatii totale, ajunge sa converteasca general-umanele tentatii cu iz prometeic si faustic intr-un mod de viata impregnat de vitalism si amoralitate. Cu Intoarcerea din rai (1934) si Huliganii (1935) , Mircea Eliade incearca alta formula de roman, mai direct obiectiv si in totalitate fixat in problematica romaneasca.
Sub raport tehnic, noul ciclu echivaleaza cu trecerea de la ceea ce prozatorul numeste intr-un interviu literatura personala (autobiografica), scrisa la persoana intai, la romanul-roman, notat la persoana a III-a, adica la romanul de observatie si la creatia de tipuri. – Eugen Simion