Postpartum

Postpartum. O poveste adevarata despre depresia postnatala si aurora de la capatul tunelului Primul memoir romanesc despre fata nevazuta a maternitatii.O carte curajoasa si autentica, luminoasa si plina de speranta.
Ni se spune ca maternitatea trebuie sa insemne grija neobosita si fericire fara limite. Dar daca o mama simte exact contrariul?
Si daca acea mama esti chiar tu? Accese de plans, frica paralizanta ca nu esti o mama buna, neputinta de a te conecta cu bebelusul.
Cand aceste simptome dureaza mai mult de cateva saptamani, poate fi vorba despre depresie postnatala – o problema de sanatate mintala ce necesita sprijin din partea familiei si ajutor specializat. O carte uneori dureroasa, alteori amuzanta, mereu induiosatoare, Postpartum descrie calatoria unei mame catre fiica ei si catre ea insasi.
Fara sa ezite sau sa cosmetizeze ceea ce a trait, autoarea ne conduce in universul maternitatii asa cum nu l-am mai vazut pana acum, trecand prin sarcina, nastere, teribila perioada a depresiei si iesirea la lumina. Ca intotdeauna, firul rosu e iubirea, care ocroteste si salveaza.
Depresia de dupa nastere atinge intr-un fel sau altul cel putin o mama din cinci. Poate mai mult.
Ar trebui sa stim si sa vorbim mult mai mult despre ea, sa nu ne complacem in tacere si tabu. Nici denumirea depresie postpartum nu ne transmite mare lucru.
Medicii tind sa o vada ca pe un fenomen biologic si hormonal, ancorat in chimia corpului. Putini oameni se gandesc si la coplesitoarea schimbare a vietii noi, la cum toata lumea se asteapta sa iubesti imediat si infinit, sa stii totul, sa nu mai ai nevoie de somn, de mancare, de tine insati.Despre cum e depresia cu adevarat, stiu doar cele care au trecut prin ea.
Iar de vorbit despre o asemenea traire e foarte greu, pentru ca nicio vorba nu pare sa suporte sau sa decodifice atata durere, pentru ca nu stii cum sa o faci fara sa te ranesti din nou, sau sa-l ranesti pe cel ce te asculta. Cu putin noroc insa, te intalnesti cu ceva precum textul acesta extrem de tulburator si curajos.
Nu contine niciun artificiu, nicio masca sau figura de stil, e doar o fereastra vie ca o rana catre o suferinta care, invizibila fiind, pare imuna la timp si remedii. Felicia Simion vorbeste si pentru cele care nu pot vorbi si, la capatul calatoriei ei, suntem cu totii mai aproape de vindecare.
– Vlad Stroescu , psihiatru Feli si Tibi au fost in bolgii, s-au intors, iar ea isi scrie marturia. O marturie dezarmant de sincera, pe alocuri frusta, infrumusetata doar de frumusetea lor de oameni.
O marturie in care sangele, cofeina si ketamina se amesteca si se iau la tranta cu zilele. O marturie fara deznodamant si morala.
Intre ei si din ei, Aurora – ca un Mic Print care smulge baobabi si deseneaza oi comme si de rien netait, ca un licurici astral care face intunericul bucati. Povestea lor e despre cum cuvantul cu D s-a luptat cu celalalt cuvant cu D – si a invins al doilea.
-Anca-Maria Panoiu, editoare si traducatoare Cel mai bun mod de a ingenunchea o boala este sa ai curajul sa transformi propria suferinta in ajutor pentru ceilalti. Primul pas spre vindecare este sa accepti ca e ceva in neregula cu tine.
Cartea Feliciei este acest prim pas sanatos care normalizeaza depresia postpartum. Cu o delicatete care-i e caracteristica, Felicia face un cocktail de disperare, duiosie, iubire, tratamente psihiatrice si rugaciuni, speranta si absenta.
Un cocktail care, n-am nici un dubiu, va aduce multa alinare. -Rucsandra Pop, scriitoare si antropologa