Viata mai pe scurt

Iubesc poezia citorva poete si poeti din Generatia 2000, dar cu niciuna si niciunul nu am o relatie atit de speciala ca aceea pe care o am cu poezia lui Mihail Vakulovski. Cind nu mai stiu sa scriu poezie il citesc pe Mihail Vakulovski si ma incarc imediat ca o masina electrica la priza.
Poemele noastre nu seamana defel, nu despre pastisa sau epigonism e vorba, nici despre emulatie, ci despre o stare poetica pe care o transmit, unica in poezia contemporana, din care ma hranesc cu constiinta faptului ca Mihail Vakulovski scrie poezia pe care eu n-o voi putea scrie niciodata si pe care pot doar s-o admir fermecat. Si consider ca acest recent volum al sau, viata mai pe scurt, da masura maturitatii poetice a lui Mihail Vakulovski.
Multi ani am sustinut ca cel mai frumos poem al literaturii romane recente este mai bine tu, aici sunt citeva peste acela. O poetica a spatiilor dintre enunturi, a fulguratiilor de resemnare si intelepciune, a rabdarii si a intelegerii, a nemultumirii si a neajunsului.
E frumusete pura, dar e si cinism bine dozat, e realitate cu toate straturile si substraturile ei, dar e si plonjare in lumea alternativa a lui „ce-ar fi”. E melancolie, dar e si actiune, un prezent al unei lupte aprige cu sine intr-o lume nebuna si dezlantuita si un trecut cu o figura paterna aproape mitica ce da coerenta furtunii de absurd.
Nu e nimic patetic, artificial, in plus, plictisitor in textele acestea si nu e vreo joaca, desi e plin de insule ludice. Totul e cit se poate de serios si direct, totul atinge si emotioneaza.
Cititi-l pe Mihail Vakulovski si va veti privi pe voi altfel. Si veti privi lumea mai clar.
-Cosmin Perta