Inchizitia

Nu exista, cred, in toata istoria Europei un capitol care sa fi produs atata impresie asupra oamenilor, ca cel al Inchizitiei. Nici un subiect de asemenea, imi pare, n-a fost mai rau inteles, mai prost interpretat, inconjurat de mai multe greseli, idei false, exagerari si n-a dat nastere la atatea controverse si prejudecati.
Asa cum voi arata, Inchizitia n-a fost nicidecum o institutie exclusiv religioasa; dar intr-un timp cand Biserica guverna, ca sa spunem asa, lumea „civilizata”, in care politica, religia, puterea temporala, intreaga stiinta si educatie erau in mainile reprezentantilor bisericii; intr-un timp cand fanatismul si superstitia erau strans legate intre ele, o institutie ca Inchizitia trebuia neaparat sa devina in mare parte o arma pentru biserica. Era inevitabil ca oameni care n-aveau sa dea socoteala nimanui, sa abuzeze de o astfel de arma si sa se serveasca de ea in interesul lor personal.
Ca multe alte institutii ale oamenilor, scopul initial al Inchizitiei era admirabil: ea a fost instituita sa mentina crestinismul impotriva necredinciosilor si sa salveze sufletele. Dar, tot asa ca multe alte demne si admirabile inventii, a fost transformata in ceea ce a fost poate mijlocul cel mai atroce de-a zdrobi vietile omenesti, libertatea de gandire si de actiune.
Ea a intarziat raspandirea stiintei si a adevarului, inaintarea civilizatiei si a progresului, prosperitatea natiunilor. – A.
Hyatt Verrill