Despre vedenii, duhuri si minuni

Minunile lui Dumnezeu inomenit alcatuiau cele mai mari binefaceri materiale pe care si le poa­te in­chi­pui omenirea. Ce binefacere mai mare poate fi decat a ii inapoia celui mort viata?
Ce binefacere mai de pret poate fi decat vin­de­carea unei boli de netamaduit, care rapea viata dupa viata, care facea viata asemenea cu o moarte prelungita? Da­ru­rile vazute au fost im­par­tite oamenilor robiti sim­tu­ri­lor, ca acestia sa crea­da in fiintarea darurilor nevazute si sa le primeasca pe acestea.
Semnele ii scoteau pe oa­meni din pra­pas­tia nestiintei si impatimirii sim­tu­rilor, ii aduceau la credinta: credinta le impar­ta­sea cunoas­te­rea buna­ta­ti­lor celor vesnice si le ­insufla dorinta de a le do­ban­di. Cu ajutorul sem­ne­lor minunate, apostolii au raspandit grab­nic crestinismul in lume: semnele erau do­vada lim­pe­de si puternica pentru crestinism, atat pen­tru popoarele cultivate, cat si pentru popoarele cu­fun­date in nestiinta si barbarie; cand cre­dinta a fost ­sadita pretutindeni, a fost sadit cu­van­tul: atunci au fost inlaturate semnele, fiind­­ca isi termi­na­sera slu­­ji­rea.
Ele au incetat sa lu­creze la scara ­larga si pre­tu­tin­deni: le sa­var­seau, arareori, numai alesii lui Dumne­zeu. – Sf.
Ignatie Briancianinov