Sase piese, un autor

Cu mult timp in urma, intr-un camin studentesc, aproape am ajuns la bataie cu doi prieteni de la Litere. C-asa eram noi, dramatizam totul.
Unul zicea ca textul pentru teatru nu e literatura, ci doar pretext de spectacol. Celalalt, invers: o piesa e in primul rand literatura.
Iar eu voiam sa-i impac, da-mi si venea sa-i iau la bataie: dramaturgia de calitate e musai si una, si alta. Dupa ce l-am citit pe Mimi Branescu, mi s-a parut ca vedem lumea cumva la fel.
Si ma gandeam sa-i dau numerele de telefon ale celor doi confrati. Sa-i sune si sa-i puna sec la punct: „Lazarescu avea dreptate, stii ce zic?” Dar el tocmai asta demonstreaza in scris, ce sa-l mai complic pe Mimi?
Am sa-i indemn eu sa citeasca cele sase piese din carte si sa se dumireasca singuri. Ceea ce as sfatui pe oricine.
Piesele deja au fost puse in scena, unii poate le-ati si vazut sau urmeaza. Dar, pana una-alta, e nimerit sa ai si lucrul tau, sa fii tu regizor si scenograf, ca personaj esti sigur.
Sa alegi muzica ori tacerea ta si sa citesti in tihna spectacolul din mintea lui Mimi, pus in cuvinte. E un show iscusit si taios, de care ajunge sa-ti pese.
Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci si despre felul sui al fiecaruia dintre noi de a se insuruba in realitatea cotidiana. – Florin Lazarescu Scriu ca sa inteleg mai bine ce se intampla cu mine si in jurul meu, dar nu ajuta de fiecare data.
M-as prezenta ca fiind un dramaturg amator. Cand nu-mi place ce scriu, spun ca sunt un actor care mai si scrie, cand nu-mi place cum joc, spun ca sunt un pasionat de scris care mai si joaca.
– Mimi Branescu