Istoria prozei fantastice romanesti

Insemnand altceva decat realismul transparent si previzibil, fantasticul promite o fascinanta incursiune in inima misterului, descoperirea unor insolite lumi imaginare. Parcurgand naratiunile patronate de Oneiros, cititorul traieste o mirifica aventura spirituala, fiind obligat sa recurga la un complex si ingenios act hermeneutic pentru decriptarea simbolurilor, miturilor, a tainelor proliferante din interiorul textului.
Proza fantastica ne invata ca realul este banal doar in aparenta, adevaratele semnificatii fiind bine camuflate in spatele cotidianului, dincolo de suprafata lucrurilor. Puterea de atractie a acestei literaturi se explica prin faptul ca faciliteaza accesul la necunoscut, indemnandu-l pe omul modern sa redescopere pasiunea pentru semnificatiile ezoterice.
Exista o predispozitie certa a literaturii romane pentru fantastic, indeosebi pentru cel de inspiratie folclorica. O demonstreaza numerosi scriitori, de la Eminescu si Caragiale , pana la Eliade si Cartarescu .
In timpul totalitarismului, fantasticul a constituit o forma de evaziune de sub presiunea tot mai puternica a ideologiei, refugiul in lumea imaginarului oferind o serie de iluzii compensatorii la marile probleme existentiale ale epocii. Genul sfideaza normele, contribuind la innoirea literaturii prin repudierea regulilor rigide ale prozei de factura traditionala.
In locul excesului de ratiune si de rigoare, autorul de literatura fantastica alege cufundarea in reverie, ceea ce ii permite o libertate absoluta. Considerata de Charles Nodier „singura literatura esentiala”, povestirea fantastica reprezinta un captivant voiaj initiatic in inima tainei.
Ea i se adreseaza unui cititor care, in concurenta acerba dintre mister si adevar, prefera intotdeauna mirajul, halucinatia. Aducand marturii despre existenta unor lumi paralele, situate dincolo de barierele cotidianului banal si cenusiu, literatura fantastica deschide noi cai in investigarea profunzimilor psihicului uman.
-Gheorghe Glodeanu