Desvaluirea fiintei. Martin Heidegger in filosofia romaneasca interbelica

Intr-o lume invadata de spirit pragmatic, in care totul se masoara in functie de utilitatea sa, iar utilitatea devine valoarea in sine, oarecum absoluta, se poate intampla sa apara o carte in acelasi timp si utila si valoroasa. Este cazul cartii lui Mirel Talos, Desvaluirea fiintei.
Martin Heidegger in filosofia romaneasca interbelica . Utilitatea, desigur in plan cultural, a cartii sta in faptul ca tipul de cercetare care sta la baza sa poate constitui un fragment din ceea ce putem numi cunoastere de sine a spiritului romanesc, mijlocit de intalnirea lui cu un fenomen filosofic de semnificatie universala.
Mai mult decat un simplu raport, o dare de seama asupra ecourilor provocate de opera lui Heidegger in cercurile culturale de limba romaneasca, cartea lui Mirel Talos constituie un necesar act introspectiv prin care dobandim o cunoastere aprofundata despre noi insine ca cultura. – Vasile Musca Importanta filosofiei heideggeriene consta in faptul ca scoate in evidenta caracterul generos al existentei, tendinta de a se umili printr’o continua imprastiere si dispersiune, tendinta gratie careia este posibila obiectivitatea lumii si inter-relatia fenomenelor din cuprinsul ei; ca refuza a acorda lumii externe falsa autonomie materiala fata de constiinta si falsa diferenta substantiala fata de ea; ca recunoaste caracterul finalist al existentei, cautand sensul ei intr-un efort de autenticitate, de regasire de sine intr’o ascensiune progresiva spre personalitate, prin indepartarea cauzelor care ne tulbura gandirea, care ne impiedica sa devenim constienti de noi insine si sa fim cu adevarat noi insine.
– Constantin Micu, Catre o noua filosofie a naturii , 1943 Noi nu facem altceva decat sa saltam mereu existenta noastra de fiecare clipa, intr-o noua experienta, intr-o noua anticipare de sine. Traim realitatea prezentului ca o posibilitate, in care ne lansam cu incredere.
Aceasta incredere formeaza si modul prin care aderam la viata. Nu pulverizeaza aceste momente viata noastra fara a-i da putinta de a se constitui ca totalitate, in fiecare clipa?
Nu! Tocmai aceste momente ne dau posibilitatea sa ne simtim coextensivi in timp, intre nastere si moarte.
Iar noi aderam la viata in fiecare moment, printr-o decizie a noastra, printr-o libera optiune. Aceasta optiune vrea sa devanseze existenta noastra.
Astfel, in aceasta conceptie despre timp, noi nu depindem de el, ci participam la esenta lui, caci suntem esentialmente: fiinte in timp. – Octavian Vuia, Filosofia de toate zilele , 1942