Fasii de rusine

Romanul lui Cristian Fulas este o cronica sui-generis a unui razboi personal cu instabilitatea, cu dependenta, cu nesiguranta, cu demonii care bantuie existenta personajului principal – un tanar batran, o adunatura de bucati sparte de portelan tremurator . Cu o constructie narativa pe cat de simpla, pe atat de elaborata, Fasii de rusine spune povestea unei dureroase si indelungate invieri, dupa o dramatica peregrinare prin bolgiile infernului.
De la tristete la disperare, de la singuratate la rusine, nimic nu ramane netrait in acest intens roman al descompunerii si recompunerii morale si existentiale. – Carmen Musat Fasii de rusine este o carte a dependentei, dar e o reusita mai ales in masura in care isi depaseste aceste contururi, fara a le sterge.
Ceea ce o face speciala este modul in care este asumata. In aceasta privinta, miza acestui destin este una literara, nu factuala.
Personajul se salveaza, daca o poate face, prin scris. Echilibrul de acolo vine, intelegerea si acceptarea propriului destin tot de acolo.
Abia mutat in text, traseul sinuos al eroului capata sens si mai ales admite posibilitatea ca la capatul lui sa se afle o lumina. Redemptiunea nu e asteptata sub forma unei rezolvari clinice a dependentei, fapt, la urma urmelor, secundar; ea vine (sau nu) in masura in care acesta, fiind si scriitor, va reusi sa stoarca din ceea ce traieste seva unei naratiuni ritmate, tensionate, sacadate, dar care sa transforme intreaga depresie prelungita intr-o izbanda…
nu spun estetica, ci discursiva. Si ma feresc sa discut despre o salvare prin estetic pentru ca resortul acestui text nu e unul estetic, ci unul existential.
– Bogdan Cretu