Puzzle… In toate sensurile vol.1

Tresar si meditez. As vrea sa fiu iarba scaldata-n roua diminetii, sa-ti ud picioarele cu sarutari divine.
Sa-ti ating pulpele cu briza fiorului meu, sa te alin cu tremurul fericirii. Iar mainile tale incarcate de perle vor straluci vesnic in sanctuarul privirii mele.
Si ochii mei dupa ochii tai sa fuga. Sa cer, pentru cel decazut, o minima clementa…
Dupa care sa ratacesc fixand pe retina culorile amurgului in care te-am pierdut, sperand mereu intr-o utopica primavara. Pe cer sa fuga norii, norii incarcati de lacrimi, sa valseze anuland visele, efemere umbre, peste infinte intinderi…(Fragment din roman) Teo Moldovan, instrainat de conventiile clasice ale scriiturii, urzeste din secvente narativ-descriptive, aparent disparate, pasagere, un intreg unitar, un intreg al nimicniciei.
Marasmul pierderii de sine in erotomanie, alcoolism si violenta este caligrafiat cu acribie auctoriala. Limbajul insusi penduleaza intre emfaza si naturalism ca semn al frangerii, al fragmentarii in insusi actul de comunicare.
Puzzle este conceput ca o entitate a destramarii existentiale… Individul rataceste intr-un timp istoric atrofiat…
– Virginia Paraschiv