Metapoezia

Ea rupe si ne irumpe carnal poeticul… Musca vitriolant din propria-i fiinta pentru a ne implini pe noi cu lumina unei intelegeri ce depaseste cufundarea in simplele crampeie ale vietii…
Isi sfarama fara mila osatura creatiei de pagina cartii, aruncand in noi cu aschii atat de dureroase, dar atat de tamaduitoare… Pentru ca poezia ei nu inseamna doar vers scris cu fiecare atom donat noua…
Este un stih ce te cutremura prin drama si transpunerea bucuriei in drama pentru a cuprinde mai bine rostul nostru, aici si acum… Da, putem crede ca poeta isi descrie rolul ei; tot aici si tot acum…
Dar mesajul este ubicuitar, temporal si spatial, incat devine un univers in asteptare, iar cartea un cifru al formei de a vedea dincolo de simplul vaz, dincolo de simpla empatie si transcendenta, dincolo de viziunea in fractalii de timp. Cititi fara graba aceasta drama in vers alb, alb albit de durere, lecturati-o cu ochii mintii poate inca nedescatusate la nivelul de eliberare a autoarei…
Iar de va veti simti ca intr-o piesa de teatru, in care decorurile devin roluri iar rolurile butaforice cortine prin care treceti si transcendenti, ca „eu”-ri, vedeti de nu cumva sunteti chiar voi intr-un capat de scena al propriei trairi, dureri ori chiar bucurii metapoetice…