169

Chiar daca gandirea, limbajul, mijloacele de expresie, de determinare, ca si celelalte atribute care definesc scriitorul adevarat se cer slefuite, cultivate si innobilate, nu e greu de deslusit in plamada autorului, darul nativ, sporit de mediul familial si, negresit, de un corp didactic de inalta prestanta si valoare si care, odata distilat si filtrat prin experienta de viata, ii vor deschide caile catre scrisul autentic. Mihai Cucu traieste un ev benefic, chiar daca temporar pare nesigur.
El se afla la acea turnanta a alegerilor pentru viata si implinire, si are sansa (nu multi se pot bucura de ea) unor sfetnici care-i pot dirija caile. Nu ascund (ba, o fac cu placere) propria interventie in aspectele formale ale textului, de care autorul a tinut, fie si partial, cont.
Este motivul pentru care imi permit sa-l sfatuiesc (parinteste, daca nu cu cuvant de bunic), sa nu se intoarca din calea pe care a si pasit, sa nu cedeze marilor pericole ale succesului facil, ale infatuarii si automultumirii si sa nu inceteze, nici o clipa, sa se adape din izvorul nesecat al literaturii noastre si de pretutindeni. Sunt convins ca de Mihai Cucu vom mai auzi, pregatirea pentru care va opta si viata insasi ii vor asigura, lui, aura de scriitor, iar noua bucuria de a-l citi.
Semnele cele bune exista. Timpul si le va confirma.
– Virgil Razesu