Calatorind printre cuvinte si emotii

Daca ai in mana, draga cititorule, acest nou volum de poezie al Madalinei Gheorghe, iti adresez, fara menajamente, intrebarea daca ai cunostinta ca ar exista, pe undeva, o definitie exacta sau generala a iubirii. Da, a iubirii pure, a iubirii de oameni si a aproapelui…
Eu stiu ca nu exista, dar, dupa cum vei constata singur, iubirea este manifestata de fiecare individ in parte in moduri diferite si spun din start ca acest volum are ca tema iubirea ca sentiment si simbol. Anii, trairile, sentimentele si tot ce inseamna viata nu le putem sterge din memorie, pentru simplul motiv ca sunt parte din noi, iar autoarea, prin poeziile si poemele inserate in acest volum, face o radiografie amanuntita a lor.
Gasim in versuri stari de bucurie, asteptare, chemare, durere si speranta. Pe unele dintre ele le tinem minte in parte pentru ca ne-au marcat in diferite ipostaze, insa pe parcursul lecturii vei redescoperi, uitate sau pastrate intr-un ungher ascuns al sufletului, franturi ale vietii traite la intensitate maxima.
In viziunea sa, concluzia care se desprinde este ca viata ori o traiesti la intensitate maxima, ori… o desenezi in diferite culori si linii pe hartie sau o visezi, fie noapte, fie zi.
Din cuprinsul volumului se desprinde ca anotimp preferat toamna, cu culorile ei magnifice, care limpezeste privirea, intareste sentimente traite sau ofera asteptari puse la cale de inima in laboratorul sufletului. Unele trec, altele lasa urme sau se implinesc.
Asta inseamna sa traiesti frumos, bucurandu-te de fiecare clipa a anotimpului preferat, pentru ca anii trec si trec nespus de repede. Cat si ce iubim e alegerea noastra, indiferent de vreme si de vremuri.
Daca in opinia autoarei „noaptea este ziua ascunsa dupa perdea”, despre iubire nu putem spune decat ca este lumina din suflet ce ramane mereu aprinsa in fata clepsidrei care cerne timpul ce aduna in goana lui povestile vietii. Citind aceasta carte, pe care o recomand cu caldura, va asigur ca nu veti fi intrerupti de anunturi sau publicitate, ci, poate, doar de amintiri si trairi personale.
– Ovidiu Dinescu, Jurnalist de televiziune