Nuvele

Nuvelele lui Rebreanu compun un „continent” important al – sa acceptam pentru o clipa comparatia – „planetei” care este opera marelui prozator. „Continent” bogat, cu forme de relief variate si nu rareori atragatoare – si totusi unul putin frecventat.
Exploratorii nu se grabesc sa-l bata in lung si-n lat, „hartile” pe care le avem sunt aproximative, datand dintr-o epoca mai veche a cartografiei. Pentru mine arta – zic „arta” si ma gandesc mereu numai la literatura – inseamna creatie de oameni si de viata.
Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii.
Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume.
Precum nasterea, iubirea si moartea alcatuiesc enigmele cele mai legate de viata omeneasca, tot ele preocupa mai mult si pe scriitorul care incearca sa creeze viata. Literatura rezultata din asemenea preocupari nu va multumi, poate, nici pe superestetii ce savureaza numai rafinariile stilistice sau extravagantele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon.
Nici n-are nevoie. Literatura traieste prin ea si pentru ea insasi.
Durabilitatea ei atarna numai de cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde. – Liviu Rebreanu