Azi-noapte, pamantul a tipat la mine

Azi-noapte, pamantul a tipat la mine: ultimele poeme Astazi, 20 august 2022, o alta zi, a treia dupa decesul Rodicai. Ma uit la ceas, vad ca, este ora 1:00, si hotarasc sa ma culc, ca dupa o zi in care au fost multe lucruri ce trebuiau facute ca pregatire a inmormantarii.
Plec de la biroul meu, nu inainte de a mai reciti emotionantul anunt, scris de catre Mircea Bitu, unul dintre bunii nostri prieteni, la aflarea parasirii acestei lumi de catre sotia mea, pe care l-a publicat in ziarul pe care il conduce. Il reproduc: „Plecarea dintre noi a scriitoarei si poetei Rodica Braga lasa cultura sibiana fara unul din pilonii ei de rezistenta si profunzime.
A fost o femeie frumoasa, inteligenta si sociabila. De o distinctie inconfundabila, un intelectual adevarat care, ani de zile, ne-a bucurat si inseninat cu scrierile sale unanim apreciate”.
Dupa oboseala de peste zi, adorm repede. Ma trezesc in jurul orei 7, dintr-un vis extrem de ciudat.
Se facea ca sedeam pe o banca sau un trunchi de copac, avand la dreapta mea un barbat, destul de tanar, putin mai inalt decat mine, pe care nu-l cunosteam, dar il simteam ca apropiat. Priveam amandoi la piata centrala a unui oras, piata avand pe margini diferite cladiri, printre care serpuiau diferite strazi.
Nu cunosteam locurile, ma miram doar ca imaginea era miniaturala, fara a fi artificiala, ci reala. Urmaream putinii trecatori, barbati si femei.
Nu-mi dadeam seama daca miniaturalul era datorat eventual distantei dintre noi si peisaj ori era intr-adevar real. Doar cei doi privitori aveau statura adevarata.
La un moment dat, am observat intrand in imaginea pe care o observam, o femeie – si o vedeam foarte clar a carei imbracaminte, bluza si fusta erau familiare. Fiind dintre cele purtate de sotia mea cand iesea in oras, am exclamat: „Uite-o pe Rodica!”.
„Da, mi-a raspuns barbatul de alaturi, a avut o misiune cam de prea multa durata pe Pamant. Acum s-a intors”.
– Mircea Braga