Conditia de nemuritor

Conditia de nemuritor. Cursive si publicistica Mindrie si prejudecata.In anul de tumult social si politic 1990, o tinarajurnalista a fost trimisa de o revista din nouasi impetuoasa presa „libera” pentru a lua un interviu unui vizibil (cind nu se facea invizibil) personaj.Ea l-a intrebat ce face in timpul liber.
Adica, voia saspuna, cind nu se indeletniceste cu actiuni dintrecele descrise de Curzio malaparte. Barbatul deactiune cocheta deschis cu filosofia si arta, asa ca i-araspuns ca oscileaza intre metafizica si catharsis.Reportera, care probabil absolvise vreun liceu industrial „in preajma revolutiei”, vorba clasicului, sinu era dotata cu reportofon, cind a notat cuvintele,a comis ceea ce Freud a numit „act ratat”, suprapunind teatrul antic cu propria anatomie.
A iesit sichiar s-a tiparit o replica memorabila, inscrisa incronica epocii, iar cel care (nu) o rostise a ramas cuea lipita de sine, ca marca de scrisoare. Morala este ca, daca vrei sa te faci inteles, trebuiesa-ti evaluezi interlocutorul si sa-i dai cit poaterumega.
Am avut mereu un interes aparte pentru specia jurnalistica a cursivului. Niciun dictionar nu da, pentru cuvintul cursiv, acceptiunea aceasta, gazetareasca.
Nici macar manualele de jurnalism de astazi nu-l amintesc, la rind cu stirea, reportajul, editorialul. Dar orice om care a facut presa stie ce este „cursivul”, iar eu i-am invatat definitia inca de cand eram in scoala primara si nu stiam ca ma voi ocupa cindva de asta.
– Horia Garbea