Scriitorul roman. De la doctrina si omagiile de partid la premiul Nobel

Cunoasterea reala a fenomenului de „turcire” masiva a scriitorilor si intelectualilor romani dupa actul de la 23 august 1944 – cu inregimentarea lor in armata cantaretilor „realizarilor” regimului realist-socialist si comunist de inspiratie oriental-sovietica (unii in rol de prim-solisti sau chiar de dirijori: Sadoveanu, G. Calinescu, Al Rosetti, Traian Savulescu etc.) o recuperare si o analiza fara parti pris-uri politice, pe aceasta canava otravita, a operei putinilor neaderenti sau rezistenti, pe de o parte; inalta ordine, restituirea fondului literaturii exilului politic anticomunist, cu inventarierea si studierea cu atentie a tezaurului sau cultural major (carti, publicatii, biblioteci, academii, fundatii, arhive, anuare, simpozioane si conferinte, corespondenta si jurnale inedite etc., etc) sunt singurele modalitati viabile, astazi, de a pune in discutie, a intelege si evalua corect bogatul spirit creator al elitelor culturale romanesti moderne, fauritoare si responsabile de statusul cultural si intelectual al tarii.Acest mai mult decat necesar demers care, din pacate, nu a devenit inca, dupa aproape trei decenii si jumatate de la Revolutie, un act reflex in exercitiul vietii literare si intelectuale de zi cu zi, in activitatea curenta a institutiilor cu atributii in domeniu, va trebui menit nu numai improspatarii si revitali-zarii permanente a memoriei noastre cultural-istorice, dar si efortului de a ne defini spiritual, pe deplin justificat si onorabil, in noul habitat european.
– Stefan Ion Ghilimescu